CSM Săcele a suferit o înfrângere în deplasare, scor 0-4, în fața celor de la Corona Brașov, în etapa a VI-a din Liga a III-a, Seria 2.
Gazdele au început mai bine partida și și-au impus rapid ritmul. Corona a profitat de ezitările noastre și a reușit să înscrie de trei ori în prima repriză, astfel că la pauză scorul era 3-0.
În partea secundă, băieții noștri au încercat să revină în joc și să reducă din diferență, însă Corona a mai înscris o dată și a stabilit scorul final la 4-0.
A fost o înfrângere grea pentru CSM Săcele, în fața unui adversar puternic, cu jucători experimentați. La finalul partidei, antrenorul Ioan Naghi a vorbit despre evoluția echipei și despre dificultatea partidei:
„Părerea mea e că am avut o repriză bună, după aceea am căzut. Cu toate că, acum să fim sinceri, cei de la Corona Brașov au o echipă bună. Cu jucătorii care au experiență, au jucat și la Liga 1… noi am încercat să facem tot ce a fost posibil, dar este foarte greu, mai ales să joci pe o suprafață cu care nu suntem obișnuiți. Dar, până la urmă, trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că adversarii și-au arătat valoarea. Urmează meciuri foarte grele, sunt echipe care s-au întărit, care au obiective mari, să promoveze, însă noi vom încerca să facem un joc bun și să luăm cele trei puncte. Ar fi cazul, pentru că deja suntem într-o situație destul de critică.”
CSM Săcele: Drăghici – Popescu, Gabor, Balint, Negoiță – Sileanu, Dumitrovici – Bartalis, Crantea, Ciocâlteu – V. Enescu. Au mai intrat Iordache, Morariu, Mircescu, A. Enescu și Dinka.
Este o înfrângere dură, însă trebuie să ținem capul sus, să învățăm din această partidă și să mergem mai departe. Urmează o nouă provocare pentru echipa noastră, sâmbătă, de la ora 15:00, pe teren propriu, împotriva celor de la ACS Mediaș.